ANGAJĂM ASISTENT MEDICAL – CASE DE TIP FAMILIAL
Asociația Fraților Mariști ai Școlilor din România angajează un asistent medical cu normă întreagă pentru Complexul de case de tip familial „Sf. Marcellin Champagnat”.
Denumirea postului: asistent medicină generală
Nivelul postului: de execuție
Aptitudini:
– Empatie în lucrul cu copiii (vârste cuprinse între 7 și 18 ani)
– Flexibilitate și disponibilitate de deplasare (însoțirea copiilor la diverși medici specialiști, în funcție de nevoi)
– Capacitate de organizare și planificare eficientă a timpului de lucru
– Inițiativă și spirit de observație
– Atitudine non-discriminatorie față de grupurile vulnerabile
– Abilități de cooperare, adaptare și bună comunicare în cadrul echipei de lucru;
Atribuții:
– Supraveghează și monitorizează starea de sănătate a copiilor prin efectuarea vizitei medicale zilnice
– Administrează personal medicamentele conform indicațiilor medicale prescrise
– Întocmește actele necesare pentru dosarele copiilor (planuri de intervenție pentru sănătate, rapoarte lunare, etc.)
– Însoțește copiii la tratament și analize medicale
– Aplică permanent măsurile privind ținuta și normele igienico-sanitare
– Realizează periodic diferite informări/ instruiri cu privire la tematici medicale de interes.
Cerințe:
– Diplomă de asistent medical generalist
– Experiența în domeniu constituie un avantaj
– Cunoștințe operare PC
– Autorizație de liberă practică
Alte informații:
– Program de 8h/zi,
– Asigurarea meselor în timpul orelor de lucru
– Decontarea transportului în interes de serviciu
– Salariu motivant
„Sfântul Marcellin Champagnat” este un proiect al Asociației Fraților Mariști ai Școlilor din România, de tip rezidențial, care asigură protecția, creșterea și îngrijirea copilului separat temporar sau definitiv de părinții săi, ca urmare a stabilirii în condițiile legii a măsurii plasamentului.
Dacă vrei să faci parte dintr-un proiect în care munca ta să conteze cu adevărat în dezvoltarea unui copil, te aștepăm alături de noi. Pentru mai multe detalii, sunați la numărul de telefon:
077 174 8767